vineri, 14 iunie 2013

Despre evoluţia lui Raul Rusescu la Steaua

Presupun ştiţi deja că lotul Stelei s-a reunit îm această dimineaţă pentru a face vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, din Capitală, iar diseară la ora 18.00 vor avea antrenament in Ghencea, mâine urmând sa plece în Austria pentru primul cantonament. 




Pozele sunt luate de pe pagina de facebook a Stelei.


În orice caz în această postare vreau să mă rezum doar la faptul că golgheterul Raul Rusescu a fost transferat la Fc Sevilla. Acesta a venit la Steaua în 2011, a avut 65 de apariţii şi 34 de goluri marcate. Prin performanţele sale acesta a avut un sezon excelent la echipă, şi cred că are o parte din merite pentru golurile marcate, ajutându-şi echipa pentru a lua titlul mult dorit şi anume titlul 24. Nu vreau să mă fac înţeleasă greşit sau să se intrepreteze faptul că nu apreciez munca celorlalţi coechipieri sau munca depusă de staff şi mai ales tot ceea ce a făcut Laurenţiu Reghecampf.
Mă rezum doar la ceea ce a reprezentat Raul pentru această echipă .




În primul său sezon la Steaua, a bifat 31 de apariţii în tricoul roş-albastru si a înscris de 13 ori. În cel de-al doilea sezon a bifat 34 de apariţii şi a înscris 21 de goluri.

Vreau să reamintesc că pe langa cele 21 de goluri din campionat, Raul a marcat 5 goluri şi în meciurile din acest sezon de Europa League, ultimul fiind marcat de el prin penalty-ul de la meciul Steaua -Chelsea.



Fiecare moment de bucurie roş-albastră este specială. Îndiferent că este o victorie sau o înfrângere, suporterii sunt aici pentru echipă la bine si la rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu